Permis de muncă de tip A (lucrători permanenţi) - dă dreptul titularului să fie încadrat în muncă pe baza contractului individual de muncă pe o perioadă de cel mult 12 luni, cu posibilitatea prelungirii pe noi intervale de până la 12 luni, la o singură persoană fizică sau juridică din România ori la o reprezentanţă, sucursală sau filială din România a unei persoane juridice cu sediul în străinătate.
Documentaţia de mai jos este necesară pentru străinii cărora le-a încetat perioada de detaşare şi care doresc să fie încadraţi în muncă în România.
Documentele necesare pentru obţinerea permisului de muncă de tip A pentru străinii a căror perioadă de detaşare încetează şi cărora NU le-a fost necesară obţinerea vizei pentru alte scopuri
Pentru obţinerea permisului de muncă de tip A, angajatorul va depune:
1. Dosar de carton cu şină care să aibă înscris numele angajatorului şi datele de identificare ale acestuia;
2. Împuternicire din partea societăţii - angajatorul poate fi reprezentat printr-un salariat încadrat pe durată nedeterminată cu normă întreagă, cu atribuţii de reprezentare a angajatorului în raporturile cu terţii (caz în care împuternicirea trebuie însoţită de copia contractului individual de muncă), printr-o societate de consultanţă juridică sau prin avocat, potrivit legii.
3. Cerere motivata privind necesitatea încadrării în muncă a străinului (cere tip) - Cererea se completează cu antetul societăţii angajatoare şi se tehnoredactează;
4. Copia actului constitutiv al societăţii comerciale sau, după caz, a actului de înfiinţare a persoanei juridice, copia certificatului de înmatriculare la oficiul registrului comerţului, pentru angajatorul persoană juridică, respectiv copia actului de identitate şi, după caz, a autorizaţiei sau a altui document legal care atestă exercitarea unei activităţi ori profesii independente, pentru angajatorul persoană fizică;
5. Cererea străinului pentru eliberarea permisului de muncă;
6. Fişa personală (formular tipizat)
7. Documentul de trecere a frontierei, valabil, al străinului, în copie şi în original;
8. Copia actului de studii necesar pentru încadrarea în funcţia sau în meseria pentru care se solicită eliberarea permisului de muncă, tradus în limba română şi legalizat de notarul public; diplomele, certificatele şi titlurile ştiinţifice eliberate în străinătate, în sistemul de învăţământ, vor fi însoţite de atestatul de recunoaştere eliberat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu;
9. Copiile documentelor care atestă pregătirea profesională obţinută în afara sistemului de învăţământ sau, după caz, care atestă experienţa profesională, traduse şi legalizate, însoţite, după caz, de copia atestatului de recunoaştere a pregătirii profesionale, emis de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
10. Certificatul de cazier judiciar din ţara de origine sau de domiciliu a străinului ori alt document cu aceeaşi valoare juridică, eliberat de autorităţile acelui stat, tradus în limba română şi legalizat de notarul public, din care să rezulte că străinul nu are antecedente penale;
11. Actul medical de atestare a stării de sănătate, eliberat de instituţiile medicale competente, potrivit prevederilor legale, din care să rezulte că străinul este apt pentru a fi încadrat în muncă;
12. Două fotografii tip B.I.;
13. Permisul de şedere temporară, în copie şi în original, pentru categoriile de străini prevăzute la art. 3 alin. (2) lit.
Cererea pentru eliberarea permisului de muncă se soluţionează în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului.
La eliberarea permisului de muncă angajatorul va prezenta dovada achitării tarifului de 200 de euro, echivalentul în lei, pentru eliberarea permiselor de muncă a căror perioadă de valabilitate este de cel puţin 9 luni, respectiv echivalentul în lei a 20 euro pentru fiecare lună de valabilitate, pentru permisele de muncă eliberate pentru perioade mai mici de 9 luni şi a comisionului de 2% din valoarea tarifului, echivalentul în lei, raportat la cursul oficial al Băncii Naţionale a României la data efectuării plăţii. Tariful de 200 de euro, echivalentul în lei, se achită în contul 20360150, iar comisionul din valoarea tarifului, echivalentul în lei, se achită în contul 20330108, la Trezoreria de reşedinţă a firmei. Pe documentele prin care au fost achitate tariful şi comisionul pentru eliberarea permiselor de muncă unităţile Trezoreriei Statului vor confirma, prin semnătură şi ştampilă, încasarea sumelor respective în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat. Pe documentele care dovedesc achitarea tarifului şi comisionului vor fi menţionate: numele societăţii angajatoare şi numele străinului care urmează să fie angajat.
În termen de 10 zile de la data eliberării permisului de muncă, angajatorul are obligaţia să încheie contract individual de muncă pe durată determinată cu străinul, numai pe perioada de valabilitate a permisului de muncă.
Angajatorul are obligaţia să înregistreze contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată cu salariatul străin la inspectoratul teritorial de muncă, în termenul prevăzut de lege.
În termen de 7 zile de la data încadrării în muncă cu contract individual de muncă pe durată determinată, străinul are obligaţia să se prezinte la Autoritatea pentru străini pentru a solicita acordarea permisului de şedere temporară în România.
Permisul de muncă este valabil 12 luni, pentru continuarea activităţii fiind necesară prelungirea permisului de muncă. Cererea pentru prelungirea permisului se depune de către angajator la OMFM cu cel mult 45 de zile înainte de data expirării duratei de valabilitate a permisului de muncă, dar nu mai târziu de 10 zile înainte de data expirării duratei de valabilitate a permisului de muncă (click - vezi articol Prelungire permise de muncă).
Programul cu publicul al Serviciului Permise de Munca este urmatorul:
Depuneri: avize, permise de munca - luni si joi la sediul OMFM, Etaj 2, camera 151, orele 9-16.
Eliberare: avize, permise de munca - marti si vineri camera 271, etaj 3, orele 9-16.
Informaţii suplimentare la telefon: 021.315.50.64
Date actualizate pentru:
Cadrul legal
Obtinerea permisului de munca
Sursa:Ministerul Muncii
